Nu-mi mai place blogul asta.

Concurs bliterar perfect

voroncas si bucharestian prezinta:

Concursul perfect! – (with several obstructions)

Pornind de la scurtmetrajul lui Jorgen Leth, caruia ii vor adauga cateva obstructii, bucharestian si voroncas pun bazele concursului bliterar perfect. Astfel, cei doi vor trebui sa rescrie scurtmetrajul respectand doua sau o  obstructie:

Obstructia unu: Voroncas va scrie despre bucharestian si bucharestian despre voroncas;

Obstructia doi (optional): Scurtmetrajul va fi transformat intr-un fel de banda desenata.

Interviu cu Frizestauer (teoretician german)

Un teoretician resuscitat

Inventatorul bine-cunoscutei teorii literare care a fost folosită cu succes de mulţi critici din lumea întreagă, Victor Ali Frizestauer, născut în anul 1923, părea să se fi ascuns într-un turn de fildeş în ultimii ani. Vârsta înaintată dar mai ales reacţiile virulente pe care acesta le-a stârnit în rândul lumii literare l-au determinat să se retragă din viaţa publică.  Toate acestea s-au schimbat însă acum un an, când Roxana Eichel a publicat o monografie dedicată poetului Mircea Ivănescu, folosind exclusiv teoria literară inventată acum 42 de ani de Victor Ali Frizestauer.

Lucrarea Roxanei Eichel (Camera memuoriei şi personajele interiuare în pohezia lui Mircea Ivănescu) a făcut valuri în rândul teoreticienilor şi criticilor balcanici, resuscitând astfel interesul tuturor faţă de Victor Ali Frizestauer. Acest lucru l-a determinat pe teoreticianul german să părăsească confortul intimăţii şi să accepte interviul pe care acest blog s-a oferit să i-l ia. Interviul pe care urmează să îl redăm aici are o valoare incontestabilă, pe care vă invităm să o descoperiţi singuri.

Interviu cu Victor Ali Frizestauer

“Mircea Nedelciu este, după mine, cărtărescul generaţiei optzeciste”

Reporter: Domnule Frizestauer, cu siguranţă multă lume se va întreba ce anume v-a determinat să intraţi iarăşi în viaţa publică, după mai bine de 30 de ani. Ultima oară când făceaţi acest lucru, o făceaţi pentru a transmite un mesaj important întregii lumi. Vă mai amintiţi despre ce era vorba?

Victor Ali Frizestauer: Da. Eram, pe vremea aia, conectat intens la ce se întâmpla în literatura română. Aveam mare încredere în naţia care-l născuse pe Tzara, Naum, Brauner şi pe atâţia alţii. Acum 30 de ani, dacă îmi mai amintesc bine, eram în 1980.

Reporter: Aşa este.

Victor Ali Frizestauer: Eram în perioada optzeciştilor şi eu îi citeam pe toţi, unul după altul. Am ieşit atunci în public pentru că trebuia să îmi exprim punctul de vedere, şi am apărut la Europa Liberă, unde am spus, îmi amintesc exact pentru că emisiunea s-a difuzat după aia de multe ori, am spus că “Toţi optzeciştii s-au născut în ‘50″. Afirmaţia mea a făcut mare vâlvă, pentru că ce făceam eu de fapt? Ofeream un criteriu pentru istoricii literari, un criteriu imuabil. Pe vremea aia însă nu se întreba nimeni cine sunt optzeciştii, ce vor ei, deci eu de fapt anticipam nişte polemici care aveau să apară abia după zeci de ani. Aşa că nimeni nu a înţeles la ce mă refeream. Mulţi, din snobism, au fost de acord cu mine fără să ştie cu ce sunt de acord. Alţii însă m-au criticat. Atunci am decis să mă retrag, pentru că mă simţeam ca şi cum aş fi vorbit pereţilor. Abia peste zece ani, când oamenii au început să se întrebe ce înseamnă optzeci, s-a discutat şi despre definiţia mea.

Atunci au apărut voci care au zis că să spunem asta, că toţi optzeciştii s-au născut în ‘50, ar însemna să îi excludem pe mulţi reprezentanţi de marcă ai curentului, ca Paul Aretzu, care se născuse în ‘49, Cărtărescu, Danilov, Virgil Diaconu, Gellu Dorian, Marian Drăghici, Bogdan Ghiu, Florin Iaru, Ion Bogdan Lefter, Mariana Marin, Ion Mureşan, Alexandru Muşina, Marta Petreu, Augustin Pop, Ioan Es. Pop, Petruţ Pârvescu, Dinu Regman, Ion Stratan, Lucian Vasilescu, Lucian Vasiliu, Paul Vinicius, Matei Vişniec, Călin Vlasie, George Vulturescu (care avea tot aşa, un an în plus, săracul), Andrei Zanca, Elena Ştefoi, Nicolae Ţone, Ştefan Agopian, Duşan Baiski, Carmen Francesca Banciu, Adriana Bittel, Petru Cimpoeşu, George Cuşnărencu (care, tot aşa, cu un an era mai mare), Dumitru Augustin Doman, Cristina Felea, Gabriel Gafiţă, Vasile Gogea, Dan Grădinaru (tot din seria ălora cu un an în plus, săracii), Ioan Groşan, Bedroş Horasangian, Marian Ilea, Nicolae Iliescu, Adina Kenereş, Ioan Lăcustă, Maria Mailat, Viorel Marineasa, Ovidiu Moceanu (care avea un an în minus), Cornel Nistorescu, Olimpiu Nuşfelean (tot cu un an în minus, poate ar fi trebuit să îi grupez pe ăştia, dar acum e deja prea târziu), Emil Paraschivoiu, Lucian P. Petrescu, Răzvan Petrescu, Mircea Pora, Sorin Preda (născut în ‘51, deci neoptzecist by default), Constantin Stan (idem), Hanibal Stănciulescu (care oricum are un nume prea ciudat, parcă e căutat), Florin Şlapac, Irena Tălăban (‘51, îmi amintesc că arăta bine în ‘51), Cristian Teodorescu, Radu Ţuculescu (‘49), Dumitru Ungureanu, Horia Ursu, Daniel Vighi.

Reporter: Dumneavoastră însă nu aveaţi nimic împotriva excluderii acestora.

Victor Ali Frizestauer: Nu. Fără definiţia mea, nici azi nu am şti exact cine sunt opteziciştii. Mai ales într-o ţară care concepe o generaţie la zece ani, să incluzi oameni în generaţia asta deşi între ei există diferenţe de vârstă de până la 15-20 ani, este o nebunie. Asta a făcut nebunia mea să pară normală în comparaţie cu unele nebunii, să spunem, ale lui Gheorghe Crăciun.

Reporter: Bine, am înţeles că aţi eliminat confuziile generaţiei optzeci, dar nu cumva aţi eliminat, odată cu aceste confuzii, şi generaţia?  Adică, cine a mai rămas?

Victor Ali Frizestauer: Au rămas Liviu Ioan Stoiciu, Ioan Viorel Boldureanu, Gheorghe Crăciun, Gheorghe Ene, Gheorghe Iova, Mircea Nedelciu – care de altfel este, după mine, cărtărescul generaţiei optzeciste – şi Alexandru Vlad.

“Când citeam o carte bună, adormeam”

Reporter: Multă lume v-a atacat după lansarea cărţii dumneavoastră, Despre cercetarea germeneutică. Cu toate acestea, toată lumea a fost de acord asupra faptului că aţi citit foarte mult pentru scrierea acestei lucrări.

Victor Ali Frizestauer: Nu.

Reporter: Ba da, aproape toţi contestatarii dumneavoastră vă recunosc erudiţia.

Victor Ali Frizestauer: Nu. Am citit foarte puţin. Nu îmi plăcea să citesc şi atunci când îmi plăcea, când citeam de exemplu o carte bună, adormeam. Aşa, mergând pe principiul ăsta, l-am ridicat pe scriitorul Danilo Kis, dedicându-i un studiu care l-a propulsat în cariera pe care o are acum. În rest nu citeam pentru că nu credeam că m-ar ajuta foarte mult. Aveam şi o imaginaţie bogată, am putut să scriu un studiu despre Kafka fără să-l fi citit, nici până în ziua de azi nu am citit Kafka. De ce să-l citesc? Eu aş putea de exemplu să spun că ”the bureaucracy is expanding to meet the needs of the expanding bureaucracy“, fără să citez pe nimeni. Am stat o zi întreagă, m-am gândit, s-a speriat şi nevastă-mea că are un suflet uşor, credea că îmi dau duhul, dar nu, eu m-am gândit şi am ajuns la formula asta. Şi atunci, de ce să-l citesc pe Kafka, care se poate rezuma la acest citat pe care l-am gândit eu – the bureaucracy is expanding to meet the needs of the expanding bureaucracy?

“Critica avea un băţ în fund şi un fund imens”

Reporter: Aţi mai făcut dumneavoastră o afirmaţie care a pus lumea literată pe jar. Spuneaţi în tinereţe că Dostoievski este un scriitor ininteligibil, cu o scriitură haotică, un autor care se încurcă în propriile idei şi care alege cele mai neinspirate teme.

Victor Ali Frizestauer: (râde) Da, îmi amintesc. Îmi ceruse o revistă să scriu un articol despre Dostoievski, şi cum eu nu-l citisem, l-am împrumutat de la bibliotecă. Am citit imediat, dar  în perioada aia mă durea grozav o măsea, a fost un chin pentru mine. Mi s-a părut un scriitor groaznic şi parcă şi acum mai simt aşa o durere fulgerătoare în măsea când aud numele lui.

Reporter: Această experienţă v-a determinat să puneti bazele subiectivismului, teoria care v-a făcut cunoscut lumii întregi.

Victor Ali Frizestauer: Da.

Reporter: Subiectivismul e diferit de fenomenologie.

Victor Ali Frizestauer: Da.

Reporter: Prin ce, mai exact, pentru că mulţi au făcut o legătură între cele două.

Victor Ali Frizestauer: Mulţi s-au înşelat. Ce am avut eu de spus a făcut mult bine criticii literare. Pentru că eu scriam şi publicam pe vremea când încă nu existau atâtea crize. Critica avea un băţ în fund şi un fund imens, amândouă aceste impedimente au crescut mult de atunci şi ar fi crescut mult mai mult dacă nu aş fi intervenit eu. Am spus pe vremea aia că tot ceea ce i se reproşa criticii, şi în principiu i se reproşa că nu poate atinge gradul ăla de obiectivitate care i se cere printr-un pact deontologic, eu am zis că tocmai asta îi trebuie, şi cât mai mult. Am exagerat şi eu, dar alţii exageraseră în celălalt sens şi atunci eu am considerat că exagerez mai bine. În fond, eu susţineam chiar asta: exagerarea, pe un criteriu cât mai subiectiv.

Reporter: La noi în ţară a prins foarte bine teoria asta. Cred că prinsese dinainte să o concepeţi.

Victor Ali Frizestauer: Ştiu asta. Practic, eu nu am zis ceva nou, toată lumea ştia asta, că până la urmă critica e subiectivă şi că doar pretinde să nu fie. Dar eu am teoretizat lucrul acesta, încărcându-l cu valori net pozitive. Până la urmă, dacă pe mine mă doare măseaua, toată literatura e groaznică. Dacă sunt într-un tren şi nu am efectiv ce face, orice literatură e bună. Eu am mutat de fapt accentul în actul critic de pe text şi contextul istoric în care textul e scris, pe cititor şi contextul social în care citeşte. O prostie, până la urmă. Dar o prostie diferită de critica receptării, de exemplu. Le-am zis oamenilor: cu cât e mai subiectiv criticul, cu atât mai bine. Astfel, critica a aruncat armele teoretice de până atunci, revenind la esenţă: nu bunul simţ, pe care toţi îl invocau, ci un fel de prost simţ. A fost nostim o perioadă. Şi a dat şi câteva roade.

Dan Diaconescu ar fi un critic literar excelent. Şi aşa e excelent

Reporter: Da, ne amintim cu toţii ce s-a întâmplat când unul dintre criticii noştri care vă îmbrăţişase teoria a scris o istorie literară. Vorbesc, bineînţeles, despre Alex Ştefănescu. Au ieşit scântei.

Victor Ali Frizestauer: (râde) A fost foarte distractiv! Şi una dintre cele mai bune lucrări din România. Am adormit în multe nopţi citind-o. Că au zis unii, mai ales Paul Cernat, că nu ar fi fost o lucrare academică, asta e altceva. Nici nu trebuia să fie academică. Nici nu ştiu ce înseamnă academic. Mie îmi plăcea felul în care îl combătea pe Alex Ştefănescu scriitorul Ştefan Agopian, care avea un motiv foarte subiectiv să facă asta.

Reporter: Nu-mi amintesc acest lucru.

Victor Ali Frizestauer: S-a întâmplat relativ recent. Lansase Eugen Negrici o carte, care a fost criticată de Alex, iar Agopian i-a criticat critica. Mi-a plăcut şi de ce a criticat-o, şi cum. Pentru că indiferent de valoarea cărtii lui Negrici, Agopian i-a reproşat lui Alex supraponderalitatea. Fizică, ca să nu fie echivoc (când vorbeşti despre scriitor trebuie să fii cât mai denotativ). Dar toată lumea ştia că Eugen Negrici era unul dintre cei mai mari susţinători ai lui Agopian, şi atunci Agopian trebuia, din acest motiv extraliterar, să îl apere indiferent de ce şi cum, pe Negrici în faţa lui Alex. Bineînţeles, oamenii au spus că oricum Iluziile literaturii române era o carte bună, dar eu prefer varianta subiectivităţii. Care îmi place, mă bucură, mai ales acum la bătrâneţe.

Reporter: Este interesant ceea ce spuneţi. Nu credeţi că este un caz de otevizare a criticii (în termenii lui Dan Diaconescu), până la urmă, ceea ce aţi făcut dumneavoastră?

Victor Ali Frizestauer: Din punctul meu de vedere, şi nu pierd nicio ocazie să spun asta, Dan Diaconescu ar fi un critic literar excelent. Şi aşa e excelent.

Roxana Eichel a scris nişte bazaconii care au valoare sentimentală

Reporter: Să vorbim puţin despre lucrarea care v-a determinat să acceptaţi acum acest interviu - Camera memuoriei şi personajele interiuare în pohezia lui Mircea Ivănescu.

Victor Ali Frizestauer: O lucrare excelentă. Am luat somnifere ca s-o pot citi. În special capitolul al IV-lea, despre falsicabilitatea amintirii – criteriu al poeticităţii experienţei, mi s-a părut admirabil.

Reporter: Am vaga impresie că nu aţi citit lucrarea.

Victor Ali Frizestauer: (râde) Aşa este!

Reporter: Cu toate acestea, cu siguranţă ne puteţi spune câteva cuvinte despre ea.

Victor Ali Frizestauer: Aş putea, dar nu ar avea rost. Teoria mea se poate aplica oricărui text, oricărui autor, indiferent de valoare, teme abordate, sex sau context istoric. Aşa că nu are rost să urmărim în mod special felul în care se aplică în cazul lui Mircea Ivănescu. Sunt convins, orice ar fi, că tânăra Roxana Eichel a scris nişte bazaconii care au valoare sentimentală şi că totuşi le-a dat o formă ceva mai obiectivă, îndeajuns încât să păcălească sau să îi facă pe câţiva academicieni să pară păcăliţi de acest lucru. Sunt convins că lucrarea Roxanei va face puţină vâlvă, se va scrie despre ea de către alţi subiectivişti mascaţi sau nemascaţi, că poate unii învăţăcei o vor folosi pentru alte studii subiectiviste mascate şi că lucrurile se vor integra în acest imens mecanism social şi academic prin care tot ceea ce ne interesează cu adevărat, toate lucrurile pe care vrem de fapt să le facem şi felul în care vrem să facem aceste lucruri, toate acestea sunt făcute să pară mai puţin subiective, mai puţin interesante şi mai puţin importante pentru noi. Pentru că simţim nevoia unui băţ în fund.

Reporter: Domnule Victor Ali Frizestauer, vă mulţumim pentru acest interviu şi sperăm să vă mai publicăm în curând.

Victor Ali Frizestauer: Sper să vă fi adormit cititorii.

(Citiţi biografia lui Victor Ali Frizestauer aici)

Micul-concurs de iarna s-a incheiat

Irinel Prisacariu 8 – 4 Adrian Haidu

Cu acestea fiind zise, Irinel Prisacariu si-a etalat superioritatea lirica in fata obscurului poet Adrian Haidu. Reactiile la cald s-au topit in negura timpurilor imemoriale in care a avut loc acest concurs, timpuri pe care ne dorim sa le uitam cat mai repede.

Adrian Haidu s-a declarat in general multumit de felul in care au evoluat lucrurile. Ba chiar crede ca in ultima runda a ajuns la o esenta pe care de mult timp o cauta in poezie. Astfel, este convins ca si-a desavarsit stilul si ca pe viitor nu va mai scrie poezie. Ii ureaza in schimb succes Oanei.

Irinel Prisacariu s-a convins de cel putin doua lucruri dupa acest mic-concurs, pe care insa doreste sa le treaca sub tacere.

Tacerea se asterne ca niste firimituri pe tastaturile noastre.

Mic-concurs de iarna, ultima runda

Irinel Prisacariu vs. Adrian Haidu

Trei
de Irinel Prisacariu

Se ridicau spre lustră cearşafuri de bumbac
Şi tone de ziare şi covrigei cu mac
Şi îmi rânjea maro, sorbind dintr-o licoare
Femeia cu păr negru şi şolduri din topoare

Apoi se pornea vântul şi vântul desena
Bărbaţi fără sprâncene în zaţul de cafea
Iar eu, zâmbind ca proasta că altfel n-aveam cum
Simţeam că-mi iau foc dinţii şi limba că-mi e scrum

Şi ea se trase-n lături şi buzele-i scuipară
Vreo trei blesteme-n casă şi tot atâte-afară
„N-ai să câştigi”, îmi zise şi dispăru pe poartă…
Şi mi-a lăsat doar zaţul şi ceaşca fără toartă

Am pus mâna pe masă, dar masa luase foc
Şi tot trosnind a cuie spre uşă-şi făcea loc
Atunci am deschis ochii. Of, sigur c-am visat!
Un lung şir de ziare dansa pe lângă pat.

Eu mă miram de vis şi parcă era noapte
Şi tot aici, pe masă, zăceau trei mere coapte.
Şi aşteptam aşa, tot risipeam sinapse
Zăcând pe partea stângă, cu mâinile-ntre coapse

Şi iar am deschis ochii. Şi-afară era joi
Şi scorul rămăsese ca ieri: 0 la 2
Nici urmă de vreo ceaşcă sau de femeia rea
Şi-acum aştept verdictul pe mail, nu în cafea

Prietena mea are un singur defect
de adrian haidu

Observ asta mirat la 6 dimineaţa
În timp ce-i mângâi părul şi i-l rostogolesc